Somn REM, ce se întâmplă în creier și în corp

Un ciclu complet de odihnă include o etapă fiziologică distinctă, cunoscută sub denumirea de somn REM. În acest stadiu, ochii se mișcă rapid pe sub pleoape, neuronii corticali prezintă o activitate susținută, iar musculatura posturală își pierde aproape complet tonusul de bază.

Identificarea unei structuri în somnul nocturn

Somnul cu mișcări oculare rapide a fost identificat în 1953, când Eugene Aserinsky și Nathaniel Kleitman au descris perioade recurente regulate de motilitate oculară în timpul somnului, alături de celelalte schimbări asociate. ^[1]

Cât ocupă această etapă pe parcursul vieții

La o persoană adultă sănătoasă, proporția alocată acestei etape reprezintă aproximativ o cincime din durata nopții, însă valorile nu rămân neschimbate în timp. O meta-analiză a 65 de studii, care a cuprins 3577 de persoane cu vârste între 5 și 102 ani, a măsurat procentul de somn REM de-a lungul vieții și a constatat că acesta scade odată cu vârsta la adulți, paralel cu reduceri ale timpului total de somn, ale eficienței somnului și ale somnului cu unde lente. ^[2]

CIBDOL · Cât ocupă această etapă pe parcursul vieții

Totuși, această diminuare nu se petrece în același ritm pentru toate fazele nopții. La 149 de bărbați sănătoși cu vârste cuprinse între 16 și 83 de ani, somnul profund cu unde lente s-a prăbușit între tinerețe și vârsta mijlocie, în timp ce somnul REM nu s-a modificat semnificativ în același interval, cele două având prin urmare cronologii distincte. ^[3]

Atonia musculară și blocajul motor

Pe lângă exploziile de mișcări oculare, trăsătura definitorie a acestei faze este suprimarea tonusului în mușchii posturali, ceea ce împiedică deplasarea corpului în ciuda activității cerebrale intense. Multă vreme s-a crezut că această relaxare profundă este determinată exclusiv de acțiunea a doi mesageri chimici clasici. Un experiment realizat pe șobolani a arătat însă că blocarea celor doi neurotransmițători inhibitori considerați mult timp responsabili nu a anulat pierderea tonusului muscular, ceea ce indică implicarea altor căi biologice. ^[4]

Ipotezele legate de memorie și rolul biologic

Cercetările au asociat frecvent această etapă cu procesele cognitive, iar cele mai clare dovezi cauzale provin din modelele de laborator. La șoareci, inhibarea neuronilor care generează ritmul theta în timpul somnului REM, și doar în timpul acestuia, a afectat memoria ulterioară a contextului, fără să perturbe restul somnului animalelor. ^[5]

Funcțiile de consolidare par să fie distribuite între diferitele faze ale nopții. O sinteză a literaturii de specialitate arată că somnul cu unde lente și somnul REM sprijină forme diferite de consolidare a memoriei, procese coordonate prin tipare oscilatorii distincte și niveluri variabile de neuromodulatori. ^[6]

Dincolo de aceste mecanisme, scopul final al acestei faze continuă să fie dezbătut. O analiză dedicată somnului la mamifere trece în revistă ipotezele concurente, inclusiv activarea periodică a creierului, refacerea locală a țesutului nervos și reglarea emoțională, fără a tranșa între ele. ^[7]

Acuratețea măsurătorilor în laborator

Dintre toate etapele identificate pe traseele fiziologice, aceasta generează cel mai ridicat nivel de consens între specialiști. Într-un program de fiabilitate în care peste 2500 de evaluatori au analizat 1800 de epoci, însumând peste 3,2 milioane de decizii de încadrare, acordul general privind stadiul de somn a fost de 82,6%, iar cel mai ridicat nivel de acord a fost consemnat pentru somnul REM. ^[8]

Aceste date provin exclusiv din polisomnografie, o metodă de laborator care monitorizează simultan electroencefalograma, mișcările ochilor și activitatea musculară. Un dispozitiv purtabil comercial nu măsoară acești parametri în mod direct, ci aproximează etapele pe baza pulsului și a mișcării. Acest articol descrie ce arată dovezile din cercetare și nu propune protocoale pentru extinderea forțată a unei etape de somn.