Cum se simte CBD-ul: ce anume se măsoară și ce se raportează

Ce se consemnează după administrare, în doi termeni

Întrebarea sună simplu. Răspunsul are două straturi. Ceea ce o persoană consemnează după ce a luat canabidiol nu este o mărime unică, ci o sumă: farmacologia substanței, plus anticiparea existentă înainte de administrare. Așa apare întrebarea descompusă în analiza publicată în 2020 de Colloca și Barsky, dedicată efectelor placebo și nocebo [1].

Placebo și nocebo sunt cele două jumătăți ale aceleiași perechi de termeni, iar lucrarea din 2020 le descrie împreună, ca fenomene măsurabile [1]. Anticiparea de dinaintea administrării are o contribuție măsurabilă la relatarea care urmează [1]. Nu o contribuție presupusă. Una care se lasă cuantificată atunci când designul studiului o permite.

De aici vine partea incomodă. În afara unui studiu cu mascare, cele două contribuții rămân aproape inseparabile [1]. O seară, un flacon, o singură persoană: nu există braț de comparație, nu există mascare, nu există o a doua măsurătoare făcută în paralel. Aceeași lucrare din 2020 împinge discuția mai departe, până la întrebarea dacă răspunsurile la canabidiol sunt, în fond, răspunsuri placebo [1]. Întrebare pusă, nu închisă.

Merită spus de la început, pentru că exact aici alunecă majoritatea relatărilor de pe forumuri. Cineva descrie cinstit ce a observat după ce a deschis o cutie de capsule CBD sau un flacon cu ulei CBD, iar relatarea rămâne cinstită. Doar că nu poate separa cele două surse. Nici a lui, nici a nimănui altcuiva în aceleași condiții. Este o limită de metodă, nu una de bună intenție.

Așa că un răspuns onest începe cu trei rubrici, nu cu una: ce se poate atribui substanței, ce ține de așteptare și ce rămâne în afara oricărei atribuiri. Prima se completează din literatura de farmacocinetică. A doua din literatura placebo. A treia rămâne, deocamdată, goală.

Cine caută o senzație unică, valabilă pentru toată lumea, pleacă nemulțumit din acest subiect. Cine caută rubricile completate efectiv de cercetare găsește câteva, scrise mărunt și cu condiții atașate fiecăreia.

Receptorul CB1, THC și un profil de legare care nu se împarte

Prima rubrică pe care farmacologia o completează fără ezitare este una negativă. Canabidiolul nu acționează ca agonist clasic la receptorul canabinoid de tip 1. Calea CB1 este exact cea documentată în interacțiunea descrisă pentru THC, iar analiza publicată în 2007 de Huestis strânge, pentru THC, absorbția, distribuția, metabolismul și farmacologia receptorilor [2].

Lucrarea din 2007 este, prin construcție, un inventar de farmacocinetică umană a canabinoizilor: cât ajunge în circulație, cu ce viteză, pentru cât timp, plus farmacologia receptorilor care însoțește profilul descris acolo [2]. Canabidiolul nu intră în acel profil cu același comportament de legare. Diferența este de chimie, nu de nuanță.

Din asta urmează o regulă de vocabular, nu o promisiune. Profilul de legare nu este comun celor două molecule, deci descriptorii folosiți pentru THC nu se transferă canabidiolului [2]. Cuvintele nu circulă între canabinoizi doar pentru că numele lor apar pe rânduri vecine în același buletin de analiză.

Este singurul loc din tot subiectul unde răspunsul are contur clar. Restul întrebării, partea despre ce anume înregistrează o persoană, nu se rezolvă la nivel de receptor. Se rezolvă, în măsura în care se rezolvă, la nivel de expunere și de context. Asta explică și un tipar vizibil în căutări: termeni ca terpene, canabinoizi sau canabidiol capsule stau lângă întrebări despre ce se simte, ca și cum vocabularul de raft și cel de laborator ar descrie același obiect.

• Canabidiolul: nu agonist clasic la receptorul canabinoid de tip 1.
• Calea CB1: cea documentată în interacțiunea descrisă pentru THC.
• Analiza lui Huestis din 2007: absorbție, distribuție, metabolism și farmacologia receptorilor, pentru THC [2].
• Profilul de legare: nu este comun celor două molecule.
• Consecința directă: descriptorii scriși pentru THC nu se mută pe canabidiol.

Aceeași cantitate, expuneri care nu coincid

Farmacocinetica are o definiție care încape într-un rând: ce se întâmplă cu o substanță după administrare, adică cât ajunge în circulație, cu ce viteză și pentru cât timp. Pentru canabidiol la om, inventarul de referință este revizuirea sistematică publicată în 2018 de Millar și colaboratorii [3].

Concluzia ei generală se scrie în două cuvinte: variabilitate largă. Expunerea depinde de doză, de calea de administrare și de administrarea împreună cu alimente [3]. Trei variabile, nu una. Două persoane care iau aceeași cantitate, în același fel, pot ajunge la concentrații diferite [3].

Detaliul care schimbă felul în care se citește orice relatare personală este altul. Concentrațiile din sânge diferă în funcție de cantitatea administrată, însă o relație consecventă între cantitate și starea raportată subiectiv nu a fost stabilită [3]. Rândul care ar lega miligramele de ceea ce descrie cineva a rămas, în literatura citată, necompletat.

Formatele care se înghit intră la calea orală, în timp ce cea oromucoasă și cea inhalată sunt rubrici separate în același inventar [3]. De aceea o cifră tipărită pe cutie descrie conținutul declarat, nu expunerea. Restul se citește pe rubrici.

• Doza: concentrațiile măsurate în sânge se schimbă cu cantitatea administrată, fără o corespondență constantă cu ce se raportează subiectiv [3].
• Calea: oral, oromucosal, inhalat, cu concentrații diferite și momente de vârf diferite în studiile pe oameni strânse în 2018 [3].
• Alimentele: la administrarea orală, expunerea variază după cum substanța a fost luată cu sau fără mâncare [3].
• Momentul: timpul până la vârf depinde de cale, deci aceeași cantitate, măsurată în două puncte diferite după administrare, nu înseamnă aceeași expunere [3].
• Așteptarea: anticiparea de dinainte adaugă o contribuție măsurabilă la ce se relatează după [1].

Ce a fost notat în cercetarea pe oameni și despre cine sunt notele acelea

Există și un dosar de siguranță. Analiza publicată în 2017 de Iffland și Grotenhermen strânge profilul de siguranță raportat pentru canabidiol în cercetarea pe oameni, iar între efectele consemnate la dozele studiate apar oboseala și modificările de apetit [4]. Două trăsături ale acestui dosar cer atenție separată.

Oboseala și apetitul, la dozele din protocoale

Prima trăsătură ține de context. Efectele apar raportate în populații de studiu specifice, la doze specifice, frecvent mult peste cantitățile obișnuite din consumul general [4]. A doua trăsătură ține de statutul rândului: el descrie ce s-a observat într-un protocol, nu o previzualizare pentru cititorul individual [1].

Ordinea corectă de citire este, prin urmare, întotdeauna aceeași. Ce s-a măsurat. La cine. În ce cantitate. Trei întrebări, nu una, iar răspunsul la a treia mută adesea toată discuția în altă parte decât se aștepta cel care a pus întrebarea inițială.

Ce rămâne de partea observației proprii

Din tot materialul urmează două concluzii, ambele modeste. Prima: în afara unui studiu cu mascare, o relatare personală nu se poate despărți în cele două componente descrise în 2020 [1]. A doua: datele publicate descriu populații și cantități specifice, nu experiența unui cititor anume [4].

Restul rămâne observație, ținută la propriile standarde discrete. Ce s-a schimbat, când, în ce condiții, cu ce așteptare formulată dinainte. Notate onest, aceste rânduri nu devin date de studiu, iar în literatura citată nimic nu le promovează la acest rang. Rămân ceea ce sunt: însemnări dintr-o singură seară, fără braț de comparație, fără mascare, fără o a doua măsurătoare.