Ulei de canabis: un termen, trei categorii de produs

Cauți un termen, primești trei lucruri

Ora zece seara, o bară de căutare și un termen scris repede: ulei de canabis. Pe primul ecran apar capsule dintr-un raft de farmacie, un flacon închis la culoare cu pipetă și un ulei alimentar presat din semințe. Trei categorii de produs, un singur nume. Nu e o greșeală de scriere și nici o neglijență a magazinelor. Aceeași expresie ajunge, în funcție de context, la un extract standardizat de cânepă, la un extract bogat în THC și la un ulei obținut prin presare.

Aceeași specie, chimie selectată altfel

Cânepa și canabisul cu conținut ridicat de THC fac parte din aceeași specie, Cannabis sativa L. Linia dintre ele nu vine din descendență, ci din chimia selectată prin cultivare. Small și Cronquist au propus în 1976 o taxonomie practică exact pentru această situație, una care ordonează plantele după compoziție, nu după arborele genealogic [1]. În cultura industrială mai intervine un criteriu care nu are nicio legătură cu ce scrie pe un flacon: densitatea plantării. Practic, două plante pot fi rude apropiate și pot ajunge pe rafturi complet diferite.

Ce apare atunci când se analizează rezina

Rezina plantei conține peste 100 de canabinoizi, la care se adaugă terpene și alți compuși vegetali [2]. Consecința este simplă. Chimia unui extract se citește ca profil, nu ca o singură cifră. Un nume ca ulei de canabis nu spune, de la sine, care canabinoid stă în față, din ce parte a plantei vine materialul sau cât THC a măsurat laboratorul. În EU, vânzarea este legală atât timp cât conținutul de THC se află sub limita aplicabilă sau la nivelul ei. Restul se vede pe etichetă și în analiza lotului, nu în denumirea comercială.

Drumul de la biomasă la flaconul cu ulei purtător

Un extract nu se toarnă direct în flacon. Între recoltă și eticheta cu procente stau câțiva pași, fiecare cu rolul lui, iar ordinea lor explică de ce două produse cu același nume pot avea un conținut complet diferit.

1. Materialul de start. Se pornește de la biomasa de flori și frunze, adică de la partea plantei în care se strânge rezina. Semințele nu intră aici, iar asta lămurește deja jumătate din amestecul de denumiri.
2. Extracția. Compușii rezinei sunt desprinși de materialul vegetal, de exemplu prin extracție cu CO2 supercritic, unde dioxidul de carbon lucrează la presiune și temperatură controlate.
3. Separarea. Din vasul de extracție ies două lucruri distincte: fracția de rezină, cu canabinoizi și terpene, și restul materialului vegetal, care nu ajunge mai departe.
4. Extractul concentrat. Ce rămâne după separare este dens în compuși, mult mai încărcat decât planta din care a plecat. Nu este încă un ulei care se poate pune în flacon.
5. Standardizarea. Extractul este adus la o compoziție care poate fi scrisă în cifre, verificată și repetată de la un lot la altul.
6. Diluarea. Extractul standardizat se amestecă cu un ulei purtător, iar abia acest amestec devine produsul pe care scrie un procent, cel pe care lumea îl caută drept ulei CBD.
7. Forma acidă și forma neutră. În planta vie stau CBDA și THCA. Căldura și timpul le transformă în CBD și THC, iar analiza de lot le notează pe amândouă, ca rânduri diferite [2].
8. Documentele. Compoziția finală se citește în certificatul de analiză al lotului respectiv, nu în numele tipărit pe partea din față a cutiei.

Procentul, volumul și cifra în miligrame

Aici se rup cele mai multe comparații între etichete. Două produse pot arăta cifre care par foarte îndepărtate una de alta și pot descrie exact același conținut total de canabidiol.

1. Procentul descrie concentrația din amestecul aflat în flacon, adică raportul dintre canabinoid și ulei purtător. Nu spune nimic despre cantitatea totală.
2. Un flacon de 10 ml la 10 % CBD are în jur de 1 000 mg canabidiol. Cifra iese din volum înmulțit cu concentrația, nimic mai complicat.
3. Aceleași 1 000 mg, puse într-un volum de 30 ml, dau puțin peste 3 %. Conținut identic, procent de trei ori mai mic pe etichetă.
4. Un procent mare nu înseamnă nimic fără volum, iar o sumă mare în miligrame nu înseamnă nimic fără mililitri. Cele două cifre se citesc împreună.
5. Nicio valoare singură nu descrie profilul unui extract. Peste 100 de canabinoizi și fracția de terpene stau în tabelul de analiză, nu în titlul produsului [2].
6. Formele acide apar ca rânduri separate: CBDA lângă CBD, THCA lângă THC, pentru că planta le produce în forma acidă [2].
7. Rândul cu THC nu este un detaliu decorativ. Conținutul măsurat sub limita aplicabilă este condiția în care vânzarea în EU rămâne legală.
8. La formatele închise, cifra tipărită este declarată per unitate, iar compoziția se verifică tot în documentele lotului, la fel ca la flacoanele cu pipetă.

Cum sună aceleași produse în vocabularul de pe raft

Formatele care se înghit și numele lor din căutări

Expresii ca ulei de canabis capsule, canabidiol capsule sau pastile cu ulei de canabis descriu, în fond, aceeași structură: un extract standardizat, diluat în ulei purtător, închis într-un înveliș. Cine tastează capsule CBD caută un format, nu o compoziție. Diferența dintre un flacon cu pipetă și o cutie de capsule stă în felul în care este declarată cantitatea, nu în lanțul de producție descris mai sus.

De aceea, două cutii cu același nume pot avea rânduri diferite în analiza de canabinoizi. Lista de ingrediente arată purtătorul și învelișul, iar tabelul de compoziție arată canabinoizii și, unde este cazul, terpenele identificate [2].

Uleiul presat din semințe, al treilea sens

Al treilea produs care circulă sub același nume vine din semințe și se obține prin presare. Nu urmează pașii de extracție de mai sus, pentru că materialul de start este altul: nu biomasa de flori și frunze, unde se află rezina, ci sămânța. Este de altfel motivul pentru care apare în rafturi de alimente și în formulări cosmetice, nu lângă extractele standardizate.

Când o etichetă nu are nicio valoare de canabinoizi și nici un cod de lot cu analiză, se citește exact ca ceea ce declară: un ulei presat. Când are, se verifică profilul, rând cu rând.

Termenul, citit cu ochii anului 2014

Cibdol lucrează cu canabinoizi din 2014. În perioada aceea, ulei de canabis era o expresie folosită mai larg decât astăzi, pentru că raftul avea puține categorii și încă mai puține etichete cu cifre. Cine cerea ulei de canabis putea vorbi despre oricare dintre cele trei lucruri de mai sus, iar interlocutorul trebuia să întrebe ce anume se află în flacon. Întrebarea aceea a rămas utilă.

Uleiurile din gama noastră stau în prima coloană a acestei împărțiri: extract de cânepă, standardizat și diluat într-un ulei purtător, cu un conținut de THC care respectă limita aplicabilă pentru vânzarea în EU. Ce se poate citi despre ele sunt cifre: procentul din flacon, cantitatea totală în miligrame, profilul de canabinoizi din analiza lotului, cu forma acidă și forma neutră scrise separat [2].

A doua coloană, extractul bogat în THC, nu apare în catalog. Nu îl producem și nu îl vindem, iar pagina aceasta nu descrie nicio metodă de preparare. A treia coloană, uleiul presat din semințe, are propriul ei loc, ca materie primă alimentară și cosmetică. Trei coloane, un nume comun, criterii de verificare complet diferite. Când cineva întreabă ce este uleiul de canabis, răspunsul corect începe cu o contraîntrebare: din ce parte a plantei a plecat și ce scrie în buletinul lotului.

Ce se poate verifica pe hârtie înainte de a alege un format

Cele două rânduri urmărite în buletinul de lot

Primul rând urmărit este cel al canabinoidului declarat, în forma neutră și în forma acidă, pentru că laboratorul le raportează pe amândouă [2]. Al doilea este rândul cu THC, comparat cu limita aplicabilă. Codul tipărit pe ambalaj este cel care duce la analiza externă a lotului respectiv, iar documentul acela se deschide de pe pagina produsului. Cifrele de acolo au ultimul cuvânt, nu descrierea comercială.

Cuvinte care apar în aceeași căutare

Canabinoizii sunt grupul de compuși din rezină, peste 100 identificați până acum [2]. Terpenele formează fracția volatilă, cea care dă mirosul unui extract. Ulei CBD numește un format lichid cu pipetă, iar capsulele numesc un format închis. Nu sunt sinonime și nu se pot compara între ele cifră la cifră, pentru că descriu niveluri diferite: grupă de compuși, fracție aromatică, format de produs.

Împărțirea plantelor după chimia selectată, așa cum a fost formalizată în 1976, explică de ce toate aceste denumiri pot trimite la aceeași specie și, în același timp, la produse care nu au aproape nimic în comun [1]. De aici încolo se citește eticheta.