Când au fost descoperiți cei cinci canabinoizi principali

Trei operațiuni de laborator în spatele unei singure date

Ca să existe o dată, trebuie să existe o lucrare publicată. Iar înainte de lucrare, cineva trebuie să facă trei lucruri, în ordinea asta: să scoată un compus dintr-un amestec vegetal, să îi dea un nume și să stabilească structura, adică felul în care atomii sunt legați între ei. Cele trei operațiuni nu cântăresc la fel. Separarea cere răbdare și material. Structura cere aparatură. Așa se explică de ce anii pe care îi citim astăzi într-o cronologie a canabinoizilor nu stau la distanțe egale unul de altul: fiecare marchează momentul în care una dintre operațiuni a devenit realizabilă în practică, nu momentul în care cineva a avut o intuiție.

Prima poziție din acest registru este canabinolul, raportat în 1899 de Wood, Spivey și Easterfield [1]. Este primul canabinoid izolat din câte s-au consemnat, iar afirmația e ușor de subestimat, fiindcă sună ca o notă de subsol. Nu este. Un reper de calendar ajută mai mult decât un adjectiv: 1899 vine cu patru ani înaintea primului zbor motorizat al fraților Wright. Chimia acestei plante fusese deschisă pe hârtie înainte ca un aparat cu motor să se ridice de la sol.

Ce spune anul 1899 despre bancul de lucru

Setul de instrumente disponibil atunci explică deopotrivă reușita și limitele ei. Ce s-a consemnat în 1899 este un compus scos din amestec, numit și trecut în literatură [1]. Merită reținut și felul în care se citește o astfel de intrare: „raportat” nu înseamnă „lămurit până la capăt”. Un nume pe hârtie și o structură completă sunt două rubrici diferite, iar pe firul canabinoizilor cele două rubrici s-au completat uneori la zeci de ani distanță. Următoarea dată din șir vine abia în 1940, adică după un interval de patruzeci și unu de ani în care lista a rămas cu o singură poziție.

Tiparul general al domeniului se vede deja de aici. Chimia vine prima, biologia a doua [5]. Moleculele au fost separate, numite și desenate cu mult înainte ca cineva să poată arăta pe ce structură din organism acționează, iar partea tânără a subiectului nu este chimia, ci biologia. Cine caută o singură dată pentru „descoperirea canabinoizilor” va rămâne nemulțumit: sunt ani diferiți pentru compuși diferiți și un an separat, 1990, pentru primul receptor clonat [5].

Canabidiolul, cu structura publicată în 1940

A doua poziție din listă este canabidiolul. Structura lui a fost raportată în 1940 de Adams, Hunt și Clark [2], iar formularea merită citită cuvânt cu cuvânt: compusul și structura lui sunt consemnate în 1940. Cam șaptezeci și cinci de ani mai târziu, aceeași moleculă a devenit o categorie de produse de consum și un subiect de reglementare. Interesul de astăzi nu schimbă nimic din chimia din 1940. Structura publicată atunci rămâne structura, indiferent câte formate au apărut ulterior pe rafturi.

Între 1899 și 1940 s-a schimbat însă altceva: metoda. Până în anii treizeci, felul în care se lucra în laborator se modificase considerabil față de generația anterioară, iar asta se vede exact în ce anume raportează o lucrare. În 1899 avem o izolare consemnată [1]. În 1940 avem o structură [2]. Aceeași plantă, două rubrici diferite, patruzeci și unu de ani între ele. Diferența dintre cele două rubrici nu ține de talentul cuiva, ci de aparatura disponibilă la data respectivă.

Un al treilea detaliu ține de ordine. Canabidiolul apare în literatura de chimie cu mult înaintea oricărei discuții publice despre el, iar ordinea a fost mereu aceasta: mai întâi lucrarea, apoi, la distanță de decenii, tot restul. Cine vrea să verifice ceva despre canabidiol are, prin urmare, un punct de plecare fix și vechi: 1940, trei autori, o structură [2]. Nu este o dată aproximativă și nu se rotunjește nici în sus, nici în jos.

Cuvintele de azi și molecula din 1940

Vocabularul cu care se caută astăzi subiectul nu are nicio legătură cu anul 1940. Oamenii tastează ulei CBD, capsule CBD sau canabidiol capsule, adică denumiri de formate. Termenii aceștia descriu cutii, flacoane, tipuri de înveliș. Anul 1940 descrie o structură chimică raportată într-o lucrare, cu trei autori și un titlu, nimic mai mult și nimic mai puțin [2]. Cel mai simplu mod de a nu încurca planurile este să ținem separat ce este o moleculă și ce este un format de produs, apoi să datăm fiecare afirmație despre moleculă.

Deceniul în care lista a crescut cu trei nume

1. 1964. Gaoni și Mechoulam publică într-o singură lucrare izolarea unui constituent activ al hașișului, structura lui și o sinteză parțială [3]. Trei rezultate distincte, adunate pe același set de pagini. Puse lângă 1899, când o singură izolare era în sine un rezultat notabil [1], diferența de aparatură dintre cele două momente devine vizibilă fără explicații suplimentare.
2. Compusul purta numele de tetrahidrocanabinol [3]. Până atunci, componentul activ al preparatului rămăsese neidentificat douăzeci și patru de ani, socotiți de la lucrarea din 1940 despre structura canabidiolului [2]. Douăzeci și patru de ani în care rândul acela din tabel a stat necompletat, deși întrebarea era pusă limpede și de toată lumea.
3. Anii șaizeci aduc și canabigerolul, caracterizat în cadrul aceluiași program de cercetare [3]. Nu vine din altă parte și nu apare printr-o coincidență de laborator: este continuarea aceleiași linii de lucru, cu aceleași metode de separare și cu aceiași oameni la banc.
4. 1966. Canabicromenul este descris drept un nou principiu activ din hașiș, de cei doi autori care semnaseră și lucrarea de doi ani mai devreme [4]. Al treilea nume adăugat listei în interiorul aceluiași deceniu, pe același fir de cercetare.
5. Bilanțul deceniului: trei dintre cei cinci canabinoizi principali provin dintr-un singur efort de cercetare, concentrat într-un singur deceniu [4]. Citită ca simplă înșiruire de ani, cronologia sugerează descoperiri independente, făcute de echipe diferite, în locuri diferite. Aici nu este cazul, iar diferența schimbă complet felul în care se citește șirul.
6. De aici o consecință practică pentru oricine verifică surse: aceleași nume de autori revin pe mai multe rânduri ale cronologiei. Lucrarea din 1964 [3] și cea din 1966 [4] nu sunt două grupuri care lucrează în paralel, ci două etape ale aceluiași proiect, publicate la doi ani distanță.
7. Un detaliu de vocabular: lucrările din anii șaizeci vorbesc despre principii active, adică despre componentele cărora se datorează activitatea materialului studiat [4]. Termenul aparține limbajului de laborator al epocii și descrie un rezultat de chimie.
8. Ce rămâne în afara acestui deceniu: canabinolul, consemnat în 1899 [1], și canabidiolul, cu structura publicată în 1940 [2]. Doi compuși, două date mult mai vechi, un ritm complet diferit de cel din anii șaizeci.

Aparatura care a comprimat săptămânile în ore

1. Din anii cincizeci, cromatografia în strat subțire și cromatografia de gaze intră în practica obișnuită. Efectul asupra primei dintre cele trei operațiuni de laborator este direct: un amestec care cerea săptămâni pentru a fi separat în componente putea fi desfăcut în ore. Aceeași muncă, alt ceas.
2. Rezonanța magnetică nucleară schimbă a doua operațiune. Informația despre structură vine direct, din cantități mici de substanță, fără să fie nevoie de material din belșug și fără drumul lung de dinainte.
3. Spectrometria de masă lucrează în același registru: date structurale obținute din puțin material. Pentru compuși prezenți în plantă în cantități mici, diferența dintre puțin și mult material decide dacă lucrarea se poate scrie sau rămâne nescrisă.
4. Consecința se citește în cronologie: trei dintre cei cinci canabinoizi principali intră în literatură în interiorul unui singur deceniu. Nu pentru că întrebările s-ar fi înmulțit brusc, ci pentru că răspunsurile deveniseră accesibile cu instrumentele din dotare.
5. Cei douăzeci și patru de ani dinainte de 1964 nu au fost ani de pauză. Aceeași întrebare, alt instrumentar. Un laborator poate lucra corect și îndelung fără să ajungă la rezultatul publicabil, dacă metodele disponibile se opresc mai devreme decât întrebarea.
6. De aici o regulă simplă de lectură: o dată din istoria canabinoizilor marchează la fel de mult sosirea unei metode, cât și munca unei persoane. 1899, 1940, 1964, 1966 și 1990 sunt, toate, ani în care aparatura a permis ceva ce înainte nu se putea face.
7. Ordinea în care s-au completat rubricile spune același lucru: mai întâi separarea, apoi structura, la urmă biologia. Chimia vine prima, biologia a doua [5], iar între ele stau decenii, nu ani.
8. Ultima etapă din listă nu se rezolvă cu cromatografie. Pentru receptor a fost nevoie de clonarea unei gene și de exprimarea ei funcțională, tehnici devenite curente abia în anii optzeci [5]. Alt tip de laborator, alt tip de întrebare.

1990, anul în care biologia a primit primul rând al ei

1. Până în 1990 a rămas deschisă o întrebare: pe ce structură din organism acționează compușii aceștia. Moleculele stăteau în literatură de decenii, una dintre ele de aproape un secol [1], iar rândul dedicat biologiei era gol.
2. 1990. Matsuda și colegii raportează structura unui receptor canabinoid și exprimarea funcțională a secvenței clonate [5]. Două rezultate în aceeași lucrare: cum arată receptorul și dovada că secvența clonată funcționează atunci când este pusă la treabă.
3. Receptorul acela se numește astăzi CB1 [5]. Numele scurt de azi acoperă un rezultat obținut în 1990, nu o noțiune care ar fi circulat dinainte cu acest conținut.
4. Motivul întârzierii nu are legătură cu interesul pentru subiect. Clonarea genelor și exprimarea funcțională au devenit tehnici curente abia în anii optzeci [5]. Înainte de asta, întrebarea putea fi pusă, dar nu putea primi răspuns, și exact de aici vine intervalul dintre 1966 și 1990.
5. Ce vine după 1990: cartografierea receptorilor, compușii proprii organismului care se leagă de ei, enzimele care îi construiesc și îi descompun, plus farmacologia întregului ansamblu [5]. Ansamblul acesta a primit numele de sistem endocanabinoid.
6. Lucrarea din 1990 a apărut după decenii în care moleculele erau deja consemnate, iar ea a declanșat căutarea compușilor proprii organismului și a enzimelor asociate [5]. Ordinea contează la fel de mult ca datele: întâi chimia, apoi biologia.
7. Statutul domeniului, spus simplu: receptorul central a fost descris pentru prima dată în 1990, iar harta se completează în continuare [5]. Partea tânără a subiectului nu este chimia veche de un secol, ci biologia.

Regula după care notăm anii, fără rotunjiri

Trei obiceiuri fac diferența între o cronologie utilă și o listă de ani prinsă din zbor. Datăm afirmația. Numim lucrarea, cu autorii ei. Și marcăm locul unde se opresc dovezile, în loc să rotunjim până la certitudine. Nu e o invenție de redacție: exact asta făceau chimiștii de la începutul acestei povești, care izolau o afirmație, indicau sursa și scriau limpede până unde merge ce au măsurat.

Aplicat pe subiectul de aici, arată așa. Canabinolul: 1899, primul canabinoid izolat din câte s-au consemnat [1]. Canabidiolul: 1940, structură raportată [2]. Tetrahidrocanabinolul: 1964, izolare, structură și sinteză parțială în aceeași lucrare [3]. Canabigerolul: anii șaizeci, în același program de cercetare [3]. Canabicromenul: 1966 [4]. Primul receptor canabinoid clonat și exprimat funcțional: 1990 [5]. Șase rânduri, șase surse.

Două intervale merită ținute minte, pentru că explică mai mult decât orice adjectiv. Între canabinolul din 1899 și structura canabidiolului din 1940 trec patruzeci și unu de ani. Între 1966 și clonarea receptorului din 1990 trec alți douăzeci și patru. Primul interval ține de metodele de separare și de determinarea structurii; al doilea, de faptul că biologia moleculară a devenit practicabilă abia în anii optzeci [5].

Vocabularul din căutări trăiește într-un plan diferit. Cine tastează canabinoizi sau canabinoizi din plante caută molecule; cine tastează ulei CBD, capsule CBD sau ulei de canabis capsule caută formate; iar cine tastează terpene caută încă altă familie de compuși din aceeași plantă. Nu e nimic greșit în a le pune pe toate pe același ecran, atâta timp cât nu ajung în aceeași propoziție ca și cum ar răspunde la aceeași întrebare.

Cibdol lucrează cu canabinoizi din 2014, adică pe o porțiune recentă a acestei cronologii, nu la originea ei. Anii de mai sus aparțin altor laboratoare și altor decenii. Iar ce rămâne deschis este harta biologiei, care se completează de la 1990 încoace [5]: o pagină ca aceasta se actualizează atunci când apare o lucrare nouă, cu un an și niște autori, nu când se rescriu mai convingător formulările.